Rezumatul serialului Furtuna pe Bosfor Episodul 51 difuzat de Kanal D in data de 23 mai 2016 . Serialul turcesc Furtuna pe Bosfor este difuzat de Kanal D , in fiecare luni si marti de la ora 20:00.
Decizia Dilarei de a pastra sarcina bulverseaza viata tuturor. Dilara trece prin momente cumplite, regretand ca a fost la un pas sa faca o greseala, insa Cihan ii promite sprijinul lui neconditionat. Insa apropierea dintre cei doi starneste gelozia si furia lui Harun, care ia masuri radicale impotriva rivalului sau.
Revenind la Istanbul, Dilara este nevoita sa reziste presiunilor lui Ozan, care continua sa ceara explicatii pentru toate lucrurile ciudate intamplate in ultima vreme mamei sale. Insa pentru moment, aceasta decide sa nu dezvaluie adevarul copiilor sai, temandu-se de reactiile negative ale acestora.
Pe de alta parte, Cihan considera ca este momentul sa ii marturiseasca lui Gulseren despre necazul prin care trece fosta sa sotie si sa ii ceara sa amane nunta lor pana cand problemele se vor incheia. Socata de cele aflate, Gulseren intelege hotararea logodnicului sau.
Intre timp, Cihan ii invita la cina, pe cei trei copii ai sai pentru a incerca sa le indeparteze suspiciunile despre starea Dilarei si, profitand de reuniune, le dezvaluie acestora despre nunta sa cu Gulseren. Desi se bucura de fericirea tatalui sau, Ozan isi arata nemultumirea fata de viitoarea sotie a acestuia.
In tot acest timp, Harun incearca disperat sa o intalneasca pe Dilara pentru a-i marturisi iubirea lui sincera si pentru a-i cere iertare, insa eforturile sale sunt in zadar. Profund dezamagit de respingerea categorica a femeii iubite, Harun este la un pas sa isi curme viata asemenea surorii sale. In cele din urma, acesta reuseste sa isi adune gandurile si decide sa lupte mai indarjit ca niciodata pentru dragostea Dilarei.
Harun o urmareste constant pe Dilara, in speranta ca va reusi sa ii vorbeasca si observa cu surprindere ca Cihan o viziteaza frecvent. Apropierea dintre cei doi declanseaza o adevarata furtuna in mintea lui Harun, care, isi ia inima in dinti si merge la Dilara. Temandu-se sa nu cedeze in fata presiunilor lui Harun, aceasta ii spune raspicat ca se casatoreste din nou cu Cihan.
Ingrozit de cumplita veste, Harun amana pentru moment razbunarea impotriva lui Candan si ia o decizie radicala in ceea ce il priveste pe Cihan, pe care il considera singurul obstacol in calea fericirii sale alaturi de Dilara…
Sursa: Kanal D