A intrat în lumea muzicii pop drept prințul romantic al tinerelor fete. Cu cravatele și costumele sale, a atașat numelui său titulatura de „domn„. Pe lângă muzică, a început să facă și actorie. S-a căsătorit brusc cu actrița Seda Güven. A divorțat după puțin timp. Și-a deschis sufletul către o nouă dragoste, aceea a partenerei sale de rol- Ezgi Asaroğlu. A trăit toate acestea în tăcere.
Sunteți actor și cântăreț. Pe de o parte există de-álde Kenan, Kıvanç, pe de altă parte de-álde Tarkan, Serdar… Nu este grea lupta pe două fronturi deodată?
- Nu văd nimic ca pe o luptă, nu mă războiesc cu nimeni. Eu nu vreau să fiu parte a unei astfel de lupte. Singurul meu război este cu războiul.
Până acum ați fost mereu pe partea garantată: „Prințul romantic, pe cal alb,al adolescentelor„… Dar cu infrastructura pop a noului cântec, intrați pe un teritoriu mai riscant. În fața mea se află acum, în locul băiatului cuminte, în costum, de acum 12 ani, un bărbat sexi.
- De fapt, acest bărbat a existat în mine dintotdeauna. Dacă abia acum reușesc să-l arăt, este datorită libertății mele, în perspectiva asupra vieții și a modului de viață, cât și a faptului că-mi este mai puțin teamă Poate că la începuturi mi-am ascuns această latură, dar nu a durat prea mult
De ce ați ascuns-o?
- Există niște tipare cu care muzica pop și actoria încearcă să te includă în ele. Acestea le poți accepta sau nu. Eu nu le-am putut accepta. Sunt fericit. Și de acum încolo voi compune și interpreta cântecele pe care le vreau. Aceasta este viața mea.
Ce loc ocupă sexul în viața dumneavoastră?
- Sigur că este important, dar nu este în centrul vieții mele. După părerea mea, sexul nu este un scop. Dar bărbații îl privesc puțin din această perspectivă. Drept ceva mai mecanic… Eu pot privi sexul prin ochii femeii.
Care este diferența dintre modul în care privesc sexul femeia și bărbatul?
- Pe bărbați îi dirijează testosteronul. Sigur că și eu sunt un bărbat plin de testosteron, dar trăiesc gândind cu inima.
Avansați în clasamentul junilor din televiziune. Pot face actorie toți cei care cântă?
- Toată lumea poate face orice. Nu știu dacă ar avea succes. Actoria a apărut când nici nu mă gândeam la ea, odată cu acceptarea unei oferte. Ca actor am fost descoperit de Fatih Aksoy. Îmi place actoria. Am studiat, am ascultat, am muncit. Și continui să fac toate acestea. Faptul că azi filmăm episodul 93 din „O Hayat Benim„ și reacția telespectatorilor, mă fac să mărturisesc că am făcut bine că am continuat.
Care din ele aduce mai multe câștiguri?
- În situația de azi a muzicii din țara noastră, sigur că actoria!
Sursa: ViataCuAromaDeCafea