Povestea de dragoste dintre Burak Ozcivit actorul Kemal din serialul „Dragoste infinita” ce a fost difuzat de Kanal D, si sotia lui, Fahriye Evcen, este urmarita cu sufletul la gura de toti fanii lor.
Burak și Fahriye au locuit în apartamentul actriței din Istanbul după ce s-au căsătorit pe 29 iunie 2017, iar acum au decis să facă o schimbare. Cei doi au închiriat o vilă cu piscină și o grădină uriașă într-un cartier exclusivist din Istanbul, în Beykoz, Acarkent. Aceștia plătesc o chirie uriașă pentru moftul lor, nu mai puțin de 5.000 de dolari pe lună, însă sunt foarte încântați de noua lor locuință.
Se pregătesc să se mute într-o vilă uriașă
Actorii au comandat deja mobila pentru noua lor casă și se pregătesc de numate. „Visam de mult timp la o vilă cu grădină. Burak mi-a făcut o surpriză și a închiriat casa care îmi place așa de mult fără să-mi spună nimic”, a declarat Fahriye.
Însă, schimbarea făcută de cei doi le-a dat de bănuit faniilor și jurnaliștilor, care cred că Burak și Fahriye se pregătesc, de fapt, să-și mărească familia. Aceștia susțin că actrița ar fi deja însărcinată și acesta este și motivul pentru care în ultima vreme a apărut în public doar în haine largi.
Sursa: www.libertateapentrufemei.ro