Cum e să te transpui în rolul Güneş și ce te-a învățat acest personaj?
Güneş duce cu sine povara propriei dorințe, de femeie îndrăgostită, dar și sarcinile legate de rolul ei de mamă. Ea se împarte cu aceeași dăruire între iubire și responsabilitate. Este un caracter puternic care mizează pe iubirea pură pentru Haluk și pe iubirea necondiționată pentru cele trei fiice ale sale. Güneş are o inocență aparte, care m-a cucerit de la primele file ale scenariului. Eu am văzut în ea o sumă de experiențe psihologice, de încercări, de tatonări, de responsabilități cărora le face față cu brio. Viața ei este o lecție pentru mine, ca om, dincolo de ecran. Din punct de vedere al actoriei mi-a dat ocazia să experimentez toată gama de emoții și trăiri.
Când și în ce conjunctură ai realizat că vrei să devii actriță?
Când eram elevă, în clasele primare, învățătoarea mă felicita pentru rolurile pe care le jucam în scenetele de teatru de la serbările școlare. Am interpretat roluri de zână, de spiriduș, dar și de vrăjitoare, și de fiecare dată primeam cele mai multe aplauze la final. Însă atunci eram prea mică pentru a-mi da seama ce doresc să fac mai târziu. În perioada liceului, am conștientizat că am un “dar” pe care trebuie să îl folosesc.
Ce a contat foarte mult în formarea ta profesională?
Fiecare rol și fiecare om pe care l-am întâlnit, de când am intrat la facultate și până acum, a însemnat o cărămidă care m-a “construit”. Sunt recunoscătoare pentru fiecare experiență, indiferent că m-a făcut să sufăr sau să mă bucur. Când eram în facultate aveam impresia că o profesoară de actorie nu mă place și că mă “persecută”. De fapt, avea cerințe mai mari de la mine și mi-a destăinuit acest lucru după absolvire: “Tu întotdeauna poți mai mult decât arăți. Ai potențial mult mai mare decât îți imaginezi”, mi-a spus.
De asemenea, a contat susținerea familiei, care mi-a oferit libertatea de a face ceea ce vreau și simt că a fost parte din iubirea necondiționată de care am avut parte de-a lungul vieții. Regizorul Sadullah Celen are o contributie aparte la formarea mea, pentru că, la fel ca acea doamnă profesoară, m-a ajutat să fac din rolul ”Güneş” mai mult decât am crezut eu inițial.
Te-a surprins faptul că povestea de dragoste dintre Güneş și Haluk (Emre Kinay) a avut continuitate și în viața ta reală?
Nu am vorbit niciodată în interviuri despre viața mea personală. Ziariștii caută senzaționalul peste tot și când nu îl găsesc “brodează” pe marginea unor întâmplări. Eu si Emre Kinay avem o relație profesională excelentă și suntem foarte buni prieteni dincolo de platourile de filmare. O colaborare strânsă în plan profesional atrage după sine și o apropiere umană, dar aceasta nu implică obligatoriu și o relație de dragoste.
E mai vulnerabilă dragostea pe platourile de filmare?
În general, da! Pentru că ești văzut, analizat, observat de zeci de privitori și asta creează un disconfort celor doi parteneri.
Cum gestionezi indiscrețiile fanilor sau ale paparazzilor în privința vieții tale private?
Cu fanii este mai ușor, pentru că nu vor decât autografe și să faci fotografii cu ei. Oamenii sunt decenți, te roagă frumos și, în definitiv, este un semn de apreciere din partea lor, pentru tine, ca artist. Nu am fost hărțuită de fani, dar de paparazzi, da! Este îngrozitor să observi că ești “vânată” cu teleobiectivul, de după o mașină sau dintr-un tufiș, în timp ce iei masă în compania unui prieten sau prietene, iar a doua zi să citești tot felul de “invenții”.
Frumusețea reprezintă un avantaj sau și un dezavantajat în parcursul unui actor de succes?
Pentru un actor extrem de talentat, faptul că nu se încadrează în standardele de frumusețe ale industriei poate fi un atu care îi evidențiază și mai mult performanțele. Cel mai bun exemplu este Meryl Streep. Joe Pesci, Danny DeVito sau Ron Perlman sunt alte exemple care demolează mitul că frumusețea este necesară pentru a avea succes în această profesie. Frumusețea este un avantaj dacă este susținută de talent, muncă, seriozitate.
Ce îți place să faci în timpul liber?
Citesc, ascult muzică, merg la sală de fitness. Mă uit la filme, mă informez, sunt la curent cu noutățile.
Îți dorești să îți întemeiezi și tu o familie în viitorul apropiat?
Deocamdată, nu. Profesia este încă prioritară pentru mine.
Ce ţi-ar plăcea să devină realitate în următoarea perioadă?
Să mi se ofere un rol cel puțin la fel de frumos precum cel din Güneş. Să am aceeași bucurie de a juca pe care o am acum.
Sursa: LibertateaPentruFemei.ro